“In urmatorii 10 ani, cred ca aproape fiecare ziar va fi primit de consumatori in format digital, fie prin calculatorul personal al acestora, fie prin dispozitive cum este Kindle, cititorul de carti digital. Cert este ca aceste echipamente vor fi mobile, pentru a le putea lua oriunde”, a spus Murdoch, citat de Washington Post.

Segmentul comunicatiilor este intr-o permanenta schimbare. In prezent, ne indreptam catre o epoca digitala, care va transforma cu siguranta si modul in care sunt prezentate inca, o parte din ziare – in print.

Murdoch este de parere ca ziarele vor evolua pana in acel punct in care vor fi dezvoltate pe o platforma electronica, mobila, care se va actualiza din ora in ora.

“Daca ai un ziar cu un nume pe piata si cu o reputatie extraordinara, in care ai incredere deplina, persoanele care fac parte din publicul tau tinta si au format o comunitate dedicata, vor avea nevoie de acces la sursa ta de stiri in continuare. Si o vor accesa, indiferent daca o vor face printr-un BlackBerry, un Kindle sau un PC”, adauga seful News Corp.

In plus, acesta crede ca trecerea la noua platforma se va face in doi – trei ani si ca noul sistem va fi acceptat in totalitate de catre utilizatori intr-o perioada de 10 – 15 ani.