CNA a decis astazi modificarea si completarea articolului 21 din legea audiovizualului, astfel incat productiile audiovizuale, precum reality-show-urile si emisiunile de tip reality-show care prezinta, in mod repetat, scene de violenta fizica, scene cu conotatie sexuala sau limbaj obscen, persoane in ipostaze degradante si consum de droguri, vor putea fi difuzate numai in intervalul orar 23.00-6.00, informeaza NewsIn.

La alineatul 2 al articolului 21 se specifica faptul ca, in acelasi interval, vor mai putea fi difuzate filme horror, erotice, de o violenta extrema, competitii full-contact si emisiuni audiovizuale sponsorizate de producatorii de bauturi spirtoase.

Articolul modificat va fi adoptat pe 1 iunie, dupa ce va fi publicat, timp de o luna, pe site-ul CNA, pentru a fi supus unei dezbateri publice.

CNA a luat de asemenea decizia de a modifica articolul 17, adaugand faptul ca in clasificarea filmelor radiodifuzorii se vor ghida si dupa clasificarea sub care filmul a fost difuzat in alte tari.

Propunerea de modificare a articolului 21 a fost facuta in urma reclamatiilor primite de CNA pentru editiile din 5 si 12 martie ale emisiunii "Consilier de urgenta", difuzate de postul National TV, de la ora 22.00, care au inclus scene de violenta intensa, atat verbala, cat si fizica.

"Cele mai multe emisiuni de acest tip isi plaseaza actiunea in familii cu copii, unde solutia la orice probleme se face prin violenta. Cu atat mai mult suntem interesati sa rezolvam aceste probleme. Posturile incearca sa eludeze reglementarile legale, ascunzandu-se in spatele unei fictiuni realizate cu mijloacele reality-show-ului, care da impresia de realitate. Pare sa fie o contributie romaneasca nefericita in peisajul audio-vizual. Nu am informatii sa fie undeva, in lume, la o scara atat de mare, astfel de emisiuni", a explicat, pentru NewsIn, presedintele CNA, Rasvan Popescu.