“Adevarul Holding este o companie tanara care e obligata sa faca pasi mari, sa munceasca mai mult decat celelalte companii, sa investeasca mai mult, pentru ca abia acum doi ani si jumatate a plecat pe piata, adevarat, cu un brand vechi, dar care avea mari probleme”, spune Razvan Ionescu.

Potrivit acestuia, presa romaneasca nu a fost pregatita pentru criza. “Presa romaneasca nu duce lipsa de idei si creativitate, ci de management si strategie. Nu am fost pregatiti pentru criza, in privinta strategiei, din niciun punct de vedere: editorial, marketing si vanzari”, declara Ionescu.

In aceste conditii, Adevarul Holding va miza pe faptul ca romanii au nevoie de informatie, mai ales in contextul economic actual, pe know-how-ul editorial si de publishing. In plus, trustul de presa se va axa pe dezvoltarea si consolidarea portofoliului existent, respectiv a segmentului online.

“Am incercat sa aducem cei mai buni oameni de pe piata, in limita bugetelor noastre. Pe marketing investim in special in marketingul de televiziune si incentive, colectia de carti Adevarul. Si site-urile noastre se vor dezvolta destul de mult in perioada urmatoare. Provocarea numarul 1 este sa atingem pozitia de lideri pe segmentele in care ne desfasuram. Nu putem vorbi de foarte multe dezvoltari pe zone noi, as vrea sa vorbim de proiectele noi la momentul in care acestea se vor produce. Incercam sa patrundem in zone cu ajutorul carora ne putem dezvolta portofoliul”, afirma Razvan Ionescu.