In timp ce in versiunea Second Life a Israel-ului demonstratiile palestinienilor se tin lant, zeci de cetateni virtuali protestand impotriva razboiului din Fasia Gaza, un proiect isi propune sa creeze un nou canal de comunicare intre cultura occidentala si cea islamica.

Insumand munca de peste un an a unei echipe de productie si de cercetatori, care a strans la un loc zeci de discutii pe Twitter si interviuri in Second Life, "Understanding Islam Through Virtual Worlds" va fi prezentat public la sfarsitul acestei luni, dupa cum aflam de pe blogul coautoarei, Eureka Dejavu (numele de SecondLife al cercetatoarei Rita J. King).

Raportul va consta intr-o trilogie de produse media, incluzand recomandari de diplomatie internationala adresate administratiei Obama, un mini-documentar realizat exclusiv cu cadre filmate in SecondLife (machinima), si un album-cronica al comunitatilor musulmane prezente in lumi virtuale.