Cameron a lansat avertismentul intr-un interviu la BBC, pe fondul speculatiilor referitoare la continutul unui discurs pe care il va sustine in aceasta luna, pe tema solicitarilor sale pentru o relatie mai putin stricta cu Uniunea Europeana.

El a reiterat pe de alta parte ca nu vrea iesirea Marii Britanii din UE, el argumentand ca tari din afara Uniunii precum Norvegia sunt supuse regulilor comunitare fara sa aiba vreo influenta asupra politicilor acesteia.

"Ce se intampla acum in Europa este o schimbare majora, determinata de existenta euro. Tarile din zona euro trebuie sa se schimbe, pentru ca moneda sa functioneze. Trebuie sa se integreze mai mult. Nu exista in lume o uniune monetara care sa nu aiba o uniune bancara sau fiscala. Aceasta schimbare implica o modificare a naturii organizatiei, astfel ca suntem indreptatiti sa cerem unele schimbari si pentru noi", a spus Cameron, potrivit MEDIAFAX..

Marea Britanie poate respinge prin veto modificarile necesare pentru supravegherea bancara si a deficitelor, pentru ca orice schimbare in tratat necesita sprijinul tuturor membrilor UE.

Surse europene au declarat pe de alta parte ca nu este sigur ca va fi necesara modificarea tratatului, dar chiar si asa, daca Marea Britanie se va opune, exista solutia acordurilor interguvernamentale.