"Este absolut evident ca economia nu se comporta bine", a declarat Obama dupa ce s-a intalnit cu presedintele filipinez Benigno Aquino la inceputul dupa-amiezii, relateaza AFP.

Anterior, in cadrul unei conferinte de presa, presedintele a incercat sa puna in evidenta bilantul sau economic. "Am creat 4,3 milioane de locuri de munca in cursul ultimelor 27 de luni. Peste 800.000 doar in acest an. Sectorul privat se comporta bine", a declarat acesta, potrivit MEDIAFAX.

Adversarul sau la alegerile prezidentiale de la 6 noiembrie, Mitt Romney, a reactionat la aceste declaratii afirmand ca acestea vor "ramane in istorie". "Este o eroare de calcul si o neintelegere extraordinara din partea presedintelui care este deconectat de la realitate", a apreciat Romney.

Obama nu a revenit complet asupra declaratiilor sale insa le-a atenuat, apreciind vineri dupa-amiaza ca "am fost martorii unei miscari pozitive in sectorul privat".