Banca JP Morgan Chase a trimis o scrisoare ambasadorilor prezenti in SUA, la 30 septembrie, avertizandu-i ca toate conturile diplomatice vor fi inchise la 31 martie.
Joi, subsecretarul de Stat american Patrick Kennedy s-a intalnit cu reprezentanti din peste 150 de tari la sediul ONU pentru a raspunde intrebarilor generate de aceasta decizie, scrie MEDIAFAX.
Nicio banca nu a evocat public inchiderea acestor conturi, dar diplomatii apreciaza ca principala cauza este costul urmaririi originii fondurilor care ajung in Statele Unite in cadrul supravegherii activitatilor teroriste.
Kennedy a declarat pentru Washington Post ca Departamentul de Stat incearca sa convinga bancile care au renuntat la serviciile lor pentru diplomati sa isi revizuiasca decizia si sa convinga alte banci sa accepte aceste conturi.
Membrii permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU, cum ar fi Franta sau China, au fost sfatuiti sa caute o noua banca.
Marile puteri au declarat ca spera sa gaseasca alte banci, dar zeci de tari africane au deja probleme, au declarat diplomatii. Conturile sunt necesare pentru plata salariilor angajatilor si a facturilor.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Bancile americane vor sa inchida conturile ambasadelor straine din SUA.