Experti in domeniul energiei, care au dorit sa isi pastreze anonimatul, au deplans, intr-o discutie cu EurActiv, "orbirea" Occidentului fata de ceea ce ei au descris ca fiind incercarea Kremlinului de a interveni in planurile UE de a pune la punct o politica energetica. Austria, Germania si Italia au fost indicate drept tari ai caror lideri "credeau ca fac afaceri" cu Rusia, dar, de fapt, au fost manipulati de Kremlin. Avertismentele au venit in contextul in care UE si Rusia se pregatesc pentru un summit bilateral la 21-22 mai, a carui agenda va fi dominata de chestiuni energetice.
Potrivit expertilor, motivatiile politice ale Kremlinului au fos dezvaluite cand compania petroliera ruseasca Surgutneftgas a preluat controlul a 21,2% din gigantul petrochimic ungar MOL. Surgutneftgas, o companie petroliera despre care exista putine informatii, dar despre care se stie ca este apropiata de premierul Vladimir Putin, a cheltuit 1,4 miliarde de euro pentru a incheia aceasta afacere, suma ce reprezinta mai mult decat dublul valorii de piata a achizitiei, au subliniat expertii, care indica insa valoarea strategica a miscarii.
Intelegerea a avut loc la 29-30 martie, in mijlocul unei crize politice care s-a incheiat cu demisia fostului premier ungar Ferenc Gyurcsany. Gordon Bajnai, care l-a inlocuit pe Gyurcsany, a criticat miscarea. "Problema afacerii MOL este ca nu stim cine se afla in spatele ei", a declarat ministrul de externe Peter Balazs. "Metodele Rusiei sunt bazate pe traditii bizantine si nu pe etica protestanta. Este foarte greu sa negociezi cu aceasta cultura", a declarat acesta intr-un interviu pentru EurActiv.
Alti oficiali ungari au sugerat ca Rusia opereaza, de fapt, prin intermediul OMV, grupul austriac de petrol si gaz a carui oferta de a cumpara MOL in 2007 a fost respinsa de companie. Comisia Europeana a avut, de asemenea, obiectii privind aceasta preluare ostila, invocand preocupari legate de legea concurentei. Preluarea esuata a condus la faptul ca OMV si-a vandut partea sa de 21% din MOL catre compania ruseasca Surgutneftgas. Acordul, semnat in martie 2009, ar fi fost calificat de MOL drept "inamical".
Compania austriaca neaga acuzatiile legate de faptul ca ar fi manipulata de Moscova. Purtatorul de cuvant al OMV, Thomas Huemer, a reamintit de o declaratie din 2007 a presedintelui MOL, Zsolt Hernadi, care a spus ca prefera sa fie preluat de o companie ruseasca decat sa cedeze controlul catre OMV. "Aceasta dorinta a devenit acum realitate", a declarat Huemer.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Rusia preia o parte din MOL pentru a impiedica construirea Nabucco.