OMV, cel mai mare grup petrolier si de gaze naturale din Europa Centrala, a anuntat intr-un comunicat ca a achizitionat 10% din Pearl Petroleum Company, care exploateaza doua campuri de gaze naturale in Kurdistanul irakian, Khor Mor si Chemchemal.

"OMV are acum ocazia sa participe la evaluarea, dezvoltarea si exploatarea unor rezerve mari de gaze naturale in apropierea pietei europene, cu un potential semnificativ care ar putea reprezenta materii prime pentru gazoductul Nabucco", a declarat vicepresedintele grupului ce se ocupa de explorare si productie, Helmut Langanger, citat de NewsIn.

"Tranzactia va consolida semnificativ pozitia OMV in Orientul Mijlociu, cu atat mai mult cu cat OMV considera Kurdistanul irakian ca fiind o zona importanta de crestere", a adaugat Langanger.

Compania austriaca a investit pana in prezent 350 milioane dolari (259 milioane euro).