Astfel, directorul adjunct al Europol poate primi lunar 5% din salariul de baza, respectiv 680 de euro brut, sub forma de alocatie pentru sustinerea gospodariei, 284 de euro net pentru fiecare copil aflat in intretinere si peste 1.200 de euro brut ca alocatie de expatriere.

Per ansamblu, pachetul salarial lunar pentru postul de director adjunct la Europol poate depasi 16.000 de euro brut. Comparativ, seful Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR) Petre Toba a incasat venituri lunare de peste 9.100 de lei (2.500 de euro) in 2008, potrivit declaratiei de avere postate pe site-ul institutiei. In Romania, salarii mai mari de 15.000 de euro se intalnesc la nivel de top management, in cadrul multinationalelor.

Pentru a putea aplica pentru jobul scos la concurs de Europol, candidatii din Romania trebuie, printre altele, sa aiba studii universitare sau echivalente, sa beneficieze de cel putin 10 ani de experienta manageriala, sa cunoasca foarte bine cel putin doua limbi oficiale ale Uniunii Europene (UE) si sa fie diplomati.