Royal Bank of Scotland (RBS) a afisat astazi pierderi nete de 24,1 miliarde lire sterline (34,3 miliarde dolari) in 2008, marcand cele mai puternice pierderi din istoria corporatista britanica.

Dupa ce a achizitionat la un pret urias, impreuna cu grupurile bancare Fortis si Santander, banca olandeza concurenta ABN Amro, Royal Bank of Scotland este grav afectata de criza internationala. Considerata de multi analisti o tranzactie inutila, preluarea ABN Amro de catre banca britanica are astfel efecte si asupra operatiunilor de pe piata romaneasca.

Ce crede guvernatorul Isarescu despre RBS Romania: Bilantul bancii arata foarte bine

In 15 februarie, Times relata ca RBS si-ar putea diminua operatiunile din Romania, Slovacia si Uzbekistan, insa ar putea pastra o retea internationala de banci comerciale, in contextul unor pierderi record de aproape 30 miliarde lire sterline, ce vor declansa o noua serie de disponibilizari.

ABN Amro Romania si-a schimbat denumirea in Royal Bank of Scotland (RBS) din 15 octombrie 2008, dupa ce banca olandeza ABN Amro a fost achizitionata in octombrie 2007 de consortiul format din Royal Bank of Scotland, Fortis si Santander pentru aproximativ 70 miliarde euro, iar diferitele segmente de activitate ale ABN Amro au fost impartite intre cele trei banci.

Recent, RBS a anuntase ca si-a injumatatit bugetul de sponsorizare a campionatului de Formula 1, banca propunandu-si sa renunte la toate formele de sponsorizare a campionatului de Formula 1, inclusiv la bannerele de pe marginea pistei, pana in 2010. Decizia RBS urmeaza anuntului facut de ING in urma cu doua saptamani, cand grupul financiar olandez a anulat contractul de sponsorizare Formula 1, estimat la 86 milioane dolari anual.