"Fondul Monetar International nu glumeste, iar Ungaria ar putea fi obligata sa adopte noi masuri de austeritate pentru a avea in continuare acces la fondurile de urgenta obtinute in octombrie (2008) - altfel risca o criza valutara majora si intrarea in incetare de plati", a relatat portalul financiar ungar Portfolio.hu.

Veniturile ar putea fi cu 200 miliarde de forinti (710 milioane euro, la actualul curs de schimb) mai mici decat se estima, pe de o parte ca urmare unei prognoze exagerate de inflatie, iar pe de alta parte din cauza compensatiilor acordate de guvern angajatilor din sectorul public, dupa ce le-a anulat plata celui de-al 13-lea salariu.

Potrivit Portfolio, care citeaza surse care au dorit sa isi pastreze anonimatul, nemultumirea FMI este motivul principal al vizitei directorului institutiei, Dominique Strauss-Kahn, care soseste marti la Budapesta.