“Din punct de vedere al volumului de tranzactii, in aceste luni nu vor fi concluzionate tranzactii de nivelul celor din 2007, tocmai pentru ca anul acesta nu a fost atat de activ pe piata de investitii precum anul trecut. La aceasta data, ar trebui sa se incheie tranzactii incepute in ianuarie, februarie 2008”, ne-a explicat Georgiana Anghelus, consultant in cadrul diviziei de investitii a companiei Colliers .
Intrucat piata in acel moment era mult sub influenta crizei subprime - ce a generat apoi blocajul financiar din pietele vest europene - investitorii fie s-au retras, fie au asteptat sa vada ce se va intampla si ce influente vor avea aceste tulburari financiare globale, crede Anghelus. Astfel, apetitul pentru investitii a fost foarte scazut in acea perioada, iar urmarile acestui fapt se vad acum.
Si Dan Ionascu, directorul departamentului de evaluare Cushman & Wakefield Activ Consulting, este de parere ca, pana in luna octombrie, nu se intrevede nici o tranzactie certa, de amploare, care ar putea misca piata imobiliara, dar asta nu inseamna ca nu pot exista surprize.
“Este vara si frenezia imobiliara s-a stins in urma cu doua luni. Oferta de terenuri si de apartamente a crescut foarte mult, depasind cu mult cererea. Insa aceasta nu reprezinta o blocare efectiva a pietei imobiliare. Cresterea ofertei a aparut pe fondul dezinteresului marilor investitori, care determina gradul de absorbtie, deci dezinteresul acestora a determinat in final o aglomerare a ofertelor pe piata”, afirma oficialul Cushman & Wakefield Activ Consulting.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cat de ‘fierbinte’ este vara 2008 pe piata imobiliara.