Astfel, in luna iunie, oferta totala de apartamente scoase la vanzare de proprietari persoane fizice (deci fara a lua in calcul agentiile imobiliare) a fost imbogatita cu circa 1.500 de apartamente in Capitala, cu peste 45% mai mult decat in luna precedenta, conform datelor firmei de servicii imobiliare Agentie.net, care monitorizeaza numai anunturile de vanzare facute de persoane fizice. Oferta totala disponibila in Capitala din partea persoanelor fizice este de peste 5.400 de locuinte si terenuri.

“Este normal ca numarul de oferte sa creasca. Cumparatorul bucurestean nu se mai grabeste sa cumpere. Din contra, el asteapta sa vada cat de jos pot merge preturile. Daca pana acum se mergea pe -cumpara azi ca maine va fi mai scump-, in acest moment fenomenul este de -asteapta sa vezi cat se mai ieftineste-. Aceasta tendinta generala de ieftinire va mai dura 6-12 luni”, a declarat pentru Gandul Ruxandra Cleciu, presedinte al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI). In Capitala, oferta totala de locuinte este de circa 50.000 de unitati, dupa cum estimeaza Cleciu.