Desi preturile apartamentelor noi nu vor scadea pe parcursul anului 2008, ba chiar vor inregistra cresteri, analistii pietei imobiliare sustin ca apartamentele vechi vor continua sa se ieftineasca, urmand trendul descendent inregistrat de la inceputul anului. Potrivit specialistilor in domeniu, citati de ziare.com, din anul 2002 si pana in prezent, preturile pe piata romaneasca de real estate au crescut spectaculos, iar in ultimii cinci ani, valoarea de piata a apartamentelor, vilelor si terenurilor a crescut de aproximativ sase ori.

De asemenea, ultimul studiu al UniCredit, prezentat in luna mai la reuniunea BERD de la Kiev, arata ca preturile imobiliare din Bucuresti sunt printre cele mai mari din centrul si estul Europei, locuitorii Capitalei fiind nevoiti sa plateasca echivalentul a sapte salarii medii brute pentru a cumpara un metru patrat construit. Datele statistice indica, astfel, faptul ca un metru patrat intr-o locuinta deja folosita costa anul trecut in Bucuresti, in medie, 2.177 euro/mp, iar in ceea ce priveste locuintele noi un metru patrat costa in 2007, in medie, 2.475 euro/mp, fata de 1.779 euro/mp in 2005.