De cele mai multe ori, calitatile sale depind de cea a lemnului din care este fabricat, mai ales ca, in ultima vreme, au aparut numerosi inlocuitori ai parchetului din lemn masiv, de exemplu laminat, stratificat sau triplu stratificat.

„Un studiu realizat anul trecut de firma noastra arata ca 88% dintre clientii Proges prefera parchetul laminat, in timp ce doar 12% opteaza pentru cel triplu stratificat sau masiv“, spune Annamaria Anton-Bako, director marketing al firmei Proges, care distribuie parchet in toata tara.

Nuante intunecate pentru incaperi mari
Daca pana nu demult wenge era culoarea preferata in alegerea parchetului, in acest sezon, lucrurile s-au schimbat. „Se poarta esentele exotice si nuantele foarte deschise, chiar inspre alb“, spune Eliza Pricopie, director de marketing al firmei Piritex, distribuitor de sisteme complete de pardoseli. Se mentin in tendinte esentele traditionale, cum ar fi cele de stejar, de fag sau de cires.

Dar alegerea culorii parchetului tine si de dimensiunea incaperii in care acesta urmeaza sa fie montat. „Camerele mici vor fi puse in valoare de parchete deschise la culoare, iar celor mari li se potrivesc nuantele mai inchise. Daca se doreste obtinerea unui efect special de «caldura», este indicata alegerea unui lemn brun-roscat“, spune Dumitru Tomescu, directorul general al firmei Decorama Invest.