In conditiile cresterii ofertei spatiilor comerciale, dublata de diminuarea evidenta a chiriilor, datorita dificultatilor economice, cererea pentru spatiile stradale a scazut semnificativ. Astfel, inceputul anului 2009 a fost marcat de o scadere semnificativa a chiriilor medii pentru spatiile comerciale stradale, cu valori cuprinse intre 15% si 35%, in functie de localizarea proprietatilor.

Potrivit BNP Paribas Real Estate, chiriile au atins un nivel maxim de 90 Euro/mp/luna pentru spatiile stradale centrale de pana la 75 mp, in timp ce pentru spatiile mai mari de 75 mp chiriile au fost de aproximativ 70 Euro/mp/luna. In zonele secundare chiriile au variat intre 30-60 Euro/mp/luna, in timp ce in zonele periferice acestea au variat intre 15-25 Euro/mp/luna.

In centrele comerciale chiriile au inregistrat un trend descendent, mai ales in cazul proiectelor cu disponibilitate mare a spatiilor comerciale. Pentru suprafetele mai mari de 100 mp, chiriile s-au situat intre 20-40 Euro/mp/luna, iar pentru spatiile mai mici de 100 mp intre 60-80 Euro/ mp/luna.

In ciuda inrautatirii conditiilor de piata, primul semestru din 2009 a marcat intrarea si/sau extinderea pe piata locala a unor marci internationale precum GAP, C&A, Decathlon si Imaginarium. Zara s-a extins cu 1.600 mp in Bucuresti Mall si cu alti 3.000 mp in cadrul Unirea Shopping Center, unde a inchiriat spatiul ocupat anterior de Media Galaxy. C&A si-a extins reteaua locala de magazine prin inchirierea unui spatiu de 3.200 mp in AFI Cotroceni Park, in timp ce Debenhams a inchiriat un spatiu de 1.000 mp in Baneasa Shopping City.

Pana la finalul semestrului 1 din 2010 stocul de spatii comerciale existente in Bucuresti va creste cu aproximativ 200.000 mp, ca rezultat al finalizarii centrelor comerciale AFI Cotroceni Park (zona vest - 75.000 mp); Sun Plaza (zona sud - 76.000 mp); Cocor Luxury Store (zona centru - 10.000 mp); Mega Designer Outlet Store (zona vest - 16.000 mp pentru Faza I); Selgros (zona vest - 8.000 mp) si Dedeman (zona vest - 14.000 mp). Suprafata propusa spre finalizare este semnificativa raportat la anii anteriori, insa este efectul unei concentrari temporare a finalizarii unor proiecte comerciale care au inregistrat amanari succesive ale datei de finalizare.