In ansamblul rezidential Confort City, construit de compania fratilor Ionut si Robert Negoita, reducerile de pret valabile la Targul National Imobiliar variaza intre 38.000 si 47.000 de euro pe unitatea locativa, potrivit reprezentantului Domus Stil.

„Motivele pentru care preturile sunt mai mici sunt aceleasi ca in toate domeniile, criza financiara, respectiv lipsa clientilor. Preturile au ajuns la limita maxima, sunt mai mici cu 35%, mai mult de atat nu vor mai scadea“, ne-a spus Ionut Negoita, unul dintre actionarii companiei Pro Confort, care are in portofoliu si firma de dezvoltari imobiliare Domus Stil.

Astfel, la inceputul acestui an, un apartament de doua camere cu o suprafata construita de 73,5 metri patrati costa 94.000 de euro, acum acelasi apartament poate fi cumparat cu doar 56.000 de euro.

Apartamentele de trei camere, care au suprafete construite de 107 metri patrati, au un pret de 79.000 de euro, in timp ce in ianuarie se cereau in jur de 126.000 de euro. Preturile sunt finale si includ TVA. Dezvoltatorii sunt optimisti si isi pun sperantele in relaxarea creditarii pentru revenirea pietei imobiliare. „Cel mai important lucru pentru dezghetarea pietei imobiliare, respectiv a revigorarii vanzarilor este incurajarea creditarii. Daca se intampla asta, lucrurile vor incepe sa se lege“, a adaugat Ionut Negoita.