"Desi ne asteptam ca in primele trei luni ale anului viitor sa avem o stagnare a vanzarilor, date fiind schimbarile pe care le traversam cat si inceputului de an, credem ca din a doua jumatate a anului lucrurile se vor aseza pe aceasta piata. Intre timp, Cosmopolis continua lucrarile de constructie. Este un angajament de lunga durata, fazele de constructie desfasurandu-se pe o perioada de cel putin sapte ani", a declarat directorul general al Opus Land Development SA, Murat Kavurga, potrivit NewsIn.

Potrivit acestuia, una dintre cele mai evidente realizari ale proiectului este finalizarea primei faze de constructie, cu opt luni in avans fata de planul stabilit. Astfel, in luna decembrie 2008 au inceput livrarile celor 565 de apartamente, dintre care 36 de blocuri si 8 vile. "Proprietarii locuintelor Cosmopolis vor lua in primire spatiile, treptat, pana in martie 2009, cand toate lucrarile de amenajare vor fi incheiate", mai spun reprezentantii companiei.