Cel mai mare jucator din piata imobiliara locala stopeaza o parte din proiecte Aceasta decizie, care a fost luata, potrivit analistilor, inca de joi, odata cu prezentarea rezultatelor financiare din primul trimestru, va duce la o stopare a lucrarilor anumitor proiecte imobiliare si chiar la anularea unora, in special in Romania.

"Acest lucru poate fi realizat prin intarzierea sau anularea unor viitoare etape ale unor proiecte anuntate si prin amanarea sau anularea proiectelor intarziate, dar aflate inca in stadiu de planificare. Cu toate acestea, proiectele aflate deja in stadiu de constructie vor fi continuate cu siguranta", se arata intr-un comunicat al Immoeast.

Immoeast, parte a grupului Immofinanz, este unul din cei mai mari proprietari de proiecte imobiliare in tarile foste comuniste din Europa. Portofoliul european al companiei are o valoare mai mare de 10 miliarde euro si a inregistrat o depreciere in acest an.