Folosirea extensiva a mini-stick-urilor USB de catre angajati a determinat cresterea cu circa 30% a problemelor IT ce apar in companii, deoarece astfel de dispozitive sunt foarte rar scanate si verificate.

Peste 60% din companiile romanesti apeleaza la servicii si consultanta in domeniul IT dupa ce se confrunta cu pierderea datelor, oprirea activitatii sau virusarea intregii retele, se arata intr-un comunicat al companiei Computer Troubleshooters.

Alaturi de functionarea defectuoasa a programelor, aceste probleme reprezinta motivele pentru care se incheie 10% din contractele de consultanta IT.

Cea mai grava problema intalnita este cea a recuperarii datelor, a declarat directorul general al companiei, Marius Stanca.

Reprezentantii Computer Troubleshooters spun ca 40% din firmele romanesti apeleaza la specialisti in domeniu, doar dupa ce problemele cu serverele din dotare determina intreruperea activitatii firmei.