Pe masura ce algoritmii software care sustin un site incep sa invete preferintele utilizatorilor si sa ia decizii care sa se potriveasca cu dorintele lor, se poate vorbi de un mediu virtual “destept”. Personalizarea e unul din aspectele care a facut ca revolutia web-ului social, sau 2.0, sa ii convinga pe multi de utilitatea opiniei celorlalti in luarea de decizii. E din ce in ce mai greu sa alegi dintre atatea surse de informati si posibilitati si chiar daca poti oricand sa intrebi Yahoo! dupa Answers, raspunsurile nu se potrivesc mereu cu ce vrei sa auzi.
Ar fi mult mai util sa primesti sfaturi care iti sunt adresate doar tie, s-a gandit Caterina Fake, unul dintre cei doi fondatori ai Flickr, in momentul in care s-a hotarat sa-si porneasca propriul business online, Hunch.com. Avand in spate experienta castigata in cadrul faimoasei companii cumparate de Yahoo in 2005 si un algoritm programat de cei de la MIT, Fake si-a propus sa construiasca o comunitate care sa-i ajute pe utilizatori sa ia decizii corecte. Orice fel de decizii, de la cea a cumpararii unui Mac (sau PC) la chestiuni legate de viata personala sau profesionala.
Pentru a ajunge la raspuns, Hunch.com iti pune o serie de cel mult 10 intrebari care te conduc, printr-un software antrenat sa invete atat din profilul tau de membru cat si din raspunsurile altora, la concluzia care ti se potriveste cel mai bine. Siteul cuprinde pentru inceput 500 de categorii si foloseste 5.000 de intrebari aditionale care duc la peste 30.000 de posibile raspunsuri. Pe masura ce este folosit, mecanismul invata din experienta si se adapteaza situatiei, devenind din ce in ce mai precis in raspunsuri.
Caterina Fake compara potentialul platformei cu cel al Wikipedia in 2001, recunoscand ca unul dintre gandurile care o motiveaza e modul in care utilizatorii ii vor surprinde pe cei 11 angajati ai companiei folosind Hunch in feluri pe care programatorii nu le-au anticipat. Fake aminteste si de inceputurile Flickr, cand siteul putea fi considerat atat retea sociala, serviciu de hosting sau platforma de blogging.
Comunitatea Hunch.com este in momentul de fata in stadiu beta si nu are decat 200 de utilizatori activi, pentru a capata acces trebuind sa te inscrii pe o lista de asteptare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului In loc sa dai cu banul, inscrie-te pe Hunch.com.