Pierderea neta din anul financiar ce se va incheia in 31 martie va fi probabil de 100 miliarde yeni (1,1 miliarde dolari), a anuntat compania japoneza. Previziunea este mai pesimista decat estimarea medie a analistilor, de 57,1 miliarde dolari, potrivit estimarilor Bloomberg.

Sharp se alatura companiilor Sony, Panasonic si NEC in seria companiilor ce prevad pierderi si reduc numarul locurilor de munca, in contextul in care recesiunea mondiala diminueaza cererea de produse electronice. Vanzarile mondiale de televizoare LCD vor scadea cu 16% in acest an, la 64 miliarde dolari, prima scadere din istoria industriei, potrivit unui studiu publicat luna trecuta de firma de cercetare Display Search.

Aceasta va fi prima pierdere anuala inregistrata de Sharp de la listarea actiunilor la bursa din Tokyo, in 1956. Compania a prevazut pe 6 octombrie un profit net de 60 miliarde yeni si a inregistrat in anul anterior un profit de 101,9 miliarde yeni.