Statul chinez implica sapte agentii guvernamentale in lupta impotriva continutului online care implica pornografia, in incercarea de a "purifica mediul cultural digital si de a proteja dezvoltarea sanatoasa a tinerilor", anunta New York Times, citand Associated Press.

Desi internetul chinezesc este, inca de la inceput, extrem de bine filtrat de continut "dubios", anuntul facut de guvern sustine ca o serie de companii, incluzand Baidu si Google, motoarele de cautare care ocupa primele doua locuri in topul preferintelor internautilor chinezi, nu respecta acordurile in vigoare, permitand accesul la materiale pornografice. Cui Jin, purtator de cuvant al Google, a declarat ca, din punctul de vedere al companiei, legislatia chinezeasca nu a fost incalcata pana acum, subliniind ca orice abatere de la traditionala cenzura va fi luata in seama si tratata conform intelegerilor existente.

Cei peste 250 de milioane de utilizatori chinezi de internet vor avea parte, se pare, de vremuri grele, pentru ca lista de site-uri "indoielnice" contine 19 dintre cele mai populare servicii, incluzand site-uri cu aceleasi functionalitati ca YouTube, Flickr sau FaceBook. Oficialii au promis pedepse aspre, fara sa detalieze, insa, in ce ar putea consta acestea.