- Pe primul loc, intre tarile cu o inflatie ridicata, s-a clasat Grecia cu 5,3%, urmata de Ungaria, cu 4,9%, potrivit datelor biroului european de statistica.In schimb, Letonia si Irlanda au inregistrat deflatii anuale, de -2,4%, respectiv -1,9%.
- Romania s-a clasat pe locul doi in UE dupa cresterea medie a inflatiei din intervalul aprilie 2009 - mai 2010 fata de precedentele 12 luni - indicator care determina stabilitatea preturilor in rapoartele de convergenta ale Comisiei Europene catre Consiliul European.
- Nivelul de 4,7% a fost cel de-al doilea din UE, Romania fiind precedata doar de Ungaria, cu 5,1% si urmata de Polonia cu 3,6%, conform datelor Eurostat. In schimb, Irlanda, Letonia si Portugalia au inregistrat deflatii in intervalul aprilie 2009 - mai 2010 fata de precedentele 12 luni de -2,5%, -1,2%, respectiv -0,5%.
In zona euro, inflatia anuala a urcat de la 1,5% in aprilie, la 1,6% in mai. Anul trecut, rata inflatiei era de 0,0%. Rata lunara a inflatiei din zona euro a fost de 0,1% in mai.
In blocul comunitar, rata anuala a inflatiei a fost de 2% in mai, neschimbata fata de aprilie 2010, in timp ce anul trecut, rata anuala era de 0,8%. Rata lunara a inflatiei din Uniunea Europeana a fost de 0,2% in luna mai.
Cele mai mari cresteri ale ratei anuale a inflatiei din mai pe zona euro au fost inregistrate in cazul transporturilor (5,5%) si ale produselor din alcool si tutun (4,4%), in timp ce activitatile culturale si de recreere, telecomunicatiile si alimentele s-au ieftinit in medie cu -0,3%, -1,1% si, respectiv, -0,2%.
Institutul National de Statistica a anuntat joia trecuta ca preturile de consum din Romania au crescut in luna mai in medie cu 4,42% fata de nivelul din mai 2009, in vreme ce rata lunara a inflatiei a scazut in luna mai la 0,15%, in ton cu asteptarile analistilor, pe fondul ieftinirii produselor alimentare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Romania, a treia inflatie anuala ca marime din UE.