"Daca bancile pot veni in sprijinul IMM-urilor prin reesalonari la credite, atunci si statul poate interveni prin ANAF, astfel incat IMM-urile sa plateasca baza, iar penalitatile la datorii sa fie reesalonate sau chiar anulate", a spus Nita, precizand ca va purta discutii in acest sens cu ministrul finantelor, pentru elaborarea unui act normativ, potrivit NewsIn.

Ministrul a precizat ca mai mult de 90% din cazurile de insolventa sunt declarate de stat.

"Exista mai multe riscuri daca aceste companii dau faliment in privinta atragerii veniturilor la buget. Daca statul ucide veniturile IMM-urilor, nu o sa mai avem nici veniturile la buget pe care le aveam pana acum", a mai spus Nita.