Astfel, noul guvern are in vedere "diminuarea deficitului de cont curent din balanta externa de plati la 10,5% din Produsul Intern Brut (PIB) in 2009, fata de 13,5% din PIB in 2008", arata documentul.

In prima forma a programului, deficitul de cont curent estimat era usor mai redus, de 13,3% din PIB.
Ministrul desemnat al finantelor, Gheorghe Pogea, a declarat, in cadrul audierilor de la Comisia de Buget, Finante si Banci din Camera Deputatilor, ca are in vedere un deficit bugetar de 1,7% din PIB in 2009, "care prezinta insa o anumita relativitate, data de nivelul PIB-ului de anul viitor". Pentru anul acesta, Pogea estimeaza ca deficitul bugetar ar putea ajunge la 4% din PIB.

Vorbind despre contextul economic dificil, marcat de criza financiara globala, el a subliniat ca remiterile muncitorilor romani din strainatate vor scadea semnificativ anul viitor, mai ales in cazul celor care lucreaza in state precum Spania sau Italia, puternic afectate de criza.