Alin Tise a adaugat ca are discutii cu doi "investitori importanti" pentru a lua locul fabricii Nokia de la Jucu, scrie Wall-Street.ro.

"In contractul pe care il avem cu Nokia nu sunt prevazute chestiuni care tin de aspectul social, acestea trebuind sa faca parte din contractul colectiv de munca incheiat intre Nokia si sindicate. Contractul Nokia - CJ Cluj vorbeste strict de investitie si de conditiile in care ea se realizeaza. Din punctul de vedere al masurilor ulterioare, noi suntem deja in negocieri cu cei de la Nokia pentru a prelua aceasta investitie alti doi investitori. Eu negociez cu doi investitori importanti pentru a prelua aceasta afacere, iar acest lucru se va face doar cu acordul Nokia. Sunt convins ca, pana la sfarsitul anului, aceasta investitie va fi valorificata de un alt investitor", a spus Tise.