"Guvernul va merge la negocieri cu o varianta de doi ani pentru noul program, asa cum a propus si Fondul Monetar International, in ciuda faptului ca noua intelegere va cuprinde si anul electoral 2012, ceea ce reprezinta un risc politic important. Ramane de vazut si pe ce conditii va insista FMI", au aratat sursele citate, conform MEDIAFAX.

Reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, a declarat la inceputul lunii ianuarie ca Romania poate accesa de la FMI, prin noul acord, o suma de pana la de trei ori cota de Drepturi Speciale de Tragere (DST) detinuta la Fond, ceea ce reprezinta o suma de aproximativ 3,1-3,2 miliarde DST (3,6-3,7 miliarde euro-n.r.).

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, le-a spus luni economistilor din banci ca, daca li se va solicita opinia, reprezentantii BNR vor pleda pentru o intelegere cu FMI si CE pe doi ani, pentru a depasi ciclul electoral 2012.

Seful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks, a declarat saptamana trecuta ca este dispus sa negocieze cu autoritatile romane perioada pentru care se va incheia noua intelegere.