Astfel, 52% dintre romanii din mediul urban au inregistrat scaderi ale venitului in 2010, comparativ cu 2009.

"Acest procent este pe de o parte ingrijorator de mare, insa in acelasi timp este o reflexie coerenta a realitatii si a efectelor crizei asupra nivelului de trai. In lunile aprilie-mai ale acestui an declarau ca ar avea veniturile scazute 37% dintre romanii din mediul urban. Acest procent a crescut semnificativ in ultimele trei luni, grupul celor ce au inregistrat diminuari ale veniturilor marindu-se cu 15 puncte procentuale", se arata in studiu.

Daca in aprilie-mai descresterea era indicata doar de persoanele de peste 35 de ani, cu nivel scazut de educatie, de muncitori calificati sau necalificati, in lunile iulie-august, plaja celor afectati s-a largit, scaderea veniturilor fiind resimtita si de persoanele de peste 25 ani, cu educatie si venituri medii sau scazute, mentioneaza sursa citata.

Autorii studiului mentioneaza ca efectele crizei financiare au ajuns sa fie "o normalitate cotidiana", in conditiile in care la inceputul anului trecut romanii priveau cu detasare si optimism modul de evolutie a crizei, iar acum se declara cuprinsi de acest fenomen.

"Admiterea acestui fapt vine impreuna cu o stare generala de pesimism, neincredere si dezolare. Totusi, odata ajunsi la stadiul deplin de constientizare a faptului ca fenomenul «criza financiara» a invadat si spatiul lor, romanii incearca sa aplaneze efectele negative ale acesteia. Printre masurile pe care le gasesc mai la indemana, romanii fac reduceri in consum, cheltuind cu mai multa chibzuinta sau cauta surse alternative de castig", se arata in studiul 360insights.

Cititi mai multe pe acest subiect in Wall-Street