"Oamenii vad oportunitati si in alte state din UE. De exemplu, investitorii se uita la state precum Polonia, care nu a intrat in recesiune. Daca au dolari disponibili pentru investitii, investitorii se uita la Romania, dar in comparatie cu Polonia, Bulgaria, Ungaria si Cehia. In aceste comparatii din nefericire nu sta atat de bine", a declarat presedintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels, scrie Wall-Street.

El a aratat ca Romania trebuie sa imbunatateasca rapid aceasta situatie.

"De fapt trebuie sa imbunatatim situatia mai rapid si mai bine decat competitorii nostri, iar aceasta este dimensiunea provocarii pentru noi, dar trebuie sa incepem", a continuat Bruynseels.

Pe de alta parte, seful BCR considera ca piata din Romania este atractiva intrucat este mare, existand 22 milioane de romani, iar gradul de bancarizare este redus"

"De aceea suntem aici, pentru ca vedem potentialul pe termen lung. De aceea sunt si celelalte banci aici. Daca te uiti la aceasta piata, prin comparatie cu altele din regiune, ar fi ultima din care ti-ai retrage banii. Bancherii nu se uita la termen scurt cand investesc intr-o tara, ci la termenul lung. As spune ca acesta ar fi ultima piata de pe care m-as retrage", a spus Bruynseels.