Directia de specialitate din Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) estimeaza ca, in 2010, carnea de miel in viu la crescatori va avea un pret intre opt si zece lei/kg, fata de sapte – noua lei/kg anul trecut, in timp ce carnea de miel in carcasa, la poarta abatorului (fara TVA), se va situa intre 16-20 lei/kg, comparativ cu 14-18 lei/kg in 2009, relateaza Financiarul.

Cu alte cuvinte, cumparati direct de la crescatori, mieii vor costa in jur de 10 lei pe kilogram. In magazin, kilogramul de carne de miel va sari peste 20 de lei, dat fiind faptul ca vanzatorii vor fi nevoiti sa importe o mare parte din cantitatea de carne pe care vor s-o scoata la vanzare, conform Adevarul.

"De Paste se consumau de obicei 3,5-4 milioane de capete de miei, insa anul acesta nu putem sti cum vor sta lucrurile, insa ne asteptam la scaderea vanzarilor", a declarat pentru NewsIn, presedintele Patronatului Crescatorilor si Exportatorilor de Ovine (PACERO), Mihai Dumitriu.

Potrivit statisticilor, in tarile Uniunii Europene preturile la carnea de miel/ied in carcasa sunt cuprinse in aceasta perioada intre 19,1 lei/kg si 25,3 lei/kg, cu mici diferente de la o tara la alta.