Pentru al saptelea an la rand, Nokia se mentine pe prima pozitie in topul celor mai de impact branduri din Romania, fiind mentionat spontan de 27,7% dintre consumatorii intervievati in cadrul studiului realizat de Synovative, potrivit unui comunicat Biz.

Pe locurile urmatoare s-au clasat BMW, Mercedes si Coca Cola.

In ceea ce priveste topul brandurilor romanesti cu notorietate, primul loc este ocupat tot de Dacia, "top-of-mind" (n.r. prima varianta venita in minte) pentru 38,3% dintre respondenti, urmata de Arctic cu 10,4%, Aro cu 2,0% si Borsec cu 3,4%.

Pentru 2009, pe langa topurile realizate pe industrii (n.r. automobile, electronice-electrocasnice, produse alimentare, bauturi alcoolice si nealcoolice, ingrijire personala, banci-asigurari, ingrijirea casei, retail), a fost inclus un top al brandurilor puternice pe timp de criza.

Cercetarea intreprinsa de Synovate pentru studiul High Impact Brands a inclus doua etape: cercetare calitativa si cercetare cantitativa. Cei peste 1000 de respondenti au fost invitati sa nominalizeze brandurile care le vin in minte spontan si sa le ierarhizeze in functie de cinci criterii cheie: popularitate, incredere, prestigiu, optimism si inovatie.