Potrivit OUG adoptate ieri de Guvern, firmele care au inceput sa aiba restante la plata obligatiilor catre stat dupa data de 30 septembrie 2008 au dreptul sa ceara o singura data, intr-un an calendaristic, amanarea platii datoriilor.

Pentru a beneficia de aceasta facilitate, firmele trebuie sa fi depus toate declaratiile fiscale, sa nu aiba "fapte" inscrise in cazierul fiscal si nu se afle in procedura de insolventa. Amanarea platii se acorda la cerere. Cererea va fi solutionata intr-un termen de 15 zile.

Datoriile catre stat vor fi penalizate, dar firmele nu vor mai fi executate silit, scrie Wall-Street.

Masura instituita de Guvern este aplicabila pana la data de 20 decembrie 2009.