Datele vor fi cuprinse in normele de implementare a Programului "Prima Casa", care vor fi discutate in sedinta de duminica a Executivului.
Durata maxima a unui credit contractat prin "Prima casa" este de 30 de ani, iar contractul de credit nu trebuie sa contina clauze care sa permita modificarea unilaterala de catre banca a acestuia.
Totodata, beneficiarii Programului trebuie sa constituie un depozit colateral pentru garantarea dobanzii, cu o valoare minima egala cu trei rate de dobanda. O alta conditie este ca beneficiarii sa achizitioneze in cadrul Programului o locuinta finalizata, aflata pe teritoriul Romaniei, inscrisa in cartea funciara si "libera de sarcini".
Cei care beneficiaza de programul "Prima Casa" se mai obliga sa nu instraineze locuinta achizitionata in primii 5 ani de la data dobandirii. De la expirarea acestui termen, in cazul preluarii contractului de credit de catre un tert, acesta trebuie sa intruneasca, de asemenea, conditiile de eligibilitate ale beneficiarilor Programului.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cat va fi avansul pentru locuintele din programul Prima Casa?.