“In primul trimestru, multe companii au aratat rau, dar nu cred ca s-a atins inca minimul crizei. Ma astept ca in 2010 sa vedem o accelerare a pietei de M&A”, a declarat Sfintescu, in cadrul conferintei M&A Outlook, organizata de Wall-Street, in parteneriat cu Nexia International.
In opinia sa, minimul pietei ar putea fi atins anul acesta, dar este greu de estimat cand va fi momentul exact. Sfintescu apreciaza ca investitorii nu s-au implicat in acest an pe piata de M&A deoarece toata economia globala se afla intr-o perioada de incertitudini, cu multa ceata.
“Intr-o lume de incertitudini, singurul benchmark transparent dupa care se pot ghida investitorii interesati de achizitii este evolutia cotatiilor bursiere”, a mai spus reprezentantul 3 TS Capital.
Sfintescu se asteapta sa vada tranzactii de M&A in a doua jumatatea a anului, dar crede ca piata va functiona la ritm scazut pana cand vor aparea asteptari de depasire a recesiunii. “Vom vedea deci probabil o accelarare in 2010”.
Mihai Sfintescu conduce operatiunile 3TS Capital Partners, companie regionala de investitii care administreaza fonduri de aproximativ 200 milioane de euro, inclusiv pentru 3i – cel mai mare fond de private equity si venture capital din Europa.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Sfintescu, 3TS Capital Partners: Nu cred ca s-a atins minimul crizei.