"Dorim sa fim primul aeroport din Romania si cel de al doilea din Europa care sa fie dotat cu un sistem de protectie cu panouri fonoabsorbante, care vor fi amplasare in perimetrul aeroportului. Este o noutate in domeniu, actualmente astfel de panouri se amplaseaza pe aeroportul Schonefeld din Berlin, iar lucrarile se vor termina in cursul anului 2009", a declarat Stefan Mladin, citat de NewsIn.

Amplasarea panourilor fonice va reduce substantial zgomotul produs de aeronave la aterizare si decolare, sustin reprezentantii aeroportului Aurel Vlaicu.

La inceputul lunii noiembrie, experti din cadrul aeroportului Baneasa au fost la Bremen, unde este amplasata fabrica Mehrings care confectioneaza astfel de panouri pentru diminuarea zgomotului. In acest sens, intr-o prima faza, pentru panouri de sase metri inaltime amplasate pe o raza de 3 kilometri a fost stabilit un pret "informativ", respectiv de 150 euro pe metrul patrat, investitia totalizand pentru cei 3 kilometri peste doua milioane de euro.

"Suntem constienti de faptul ca Baneasa a devenit un aeroport de oras, datorita extinderii imobiliare din ultima perioada si a presiunilor proprietarilor din zona fiind prioritara amplasarea panourilor pentru diminuarea zgomotului. Mai mult, din punct de vedere al protectiei mediului aceasta este o masura necesara in contextul integrarii in UE", a precizat Mladin.

In prezent, au fost demarate procedurile pentru contractarea finantarii necesare proiectului si, in functie de perioada de alocare a acestor fonduri, intr-o perioada de trei luni vor fi amplasate panourile fonice pe distanta de trei kilometri.

Mladin a adaugat ca reprezentantii Primariei Sectorului 1 din Bucuresti s-au aratat interesati si si-au exprimat intentia de a contribui financiar pentru sustinerea acestui proiect.