Peta a precizat ca angajatii trimisi acasa vor primi 80% din salariu si vor fi la dispozitia societatii, insa sustine ca nu este vorba despre somaj tehnic, scrie NewsIn.

"Pana se finalizeaza procesul de privatizare, daca se va finaliza, am trecut la reducerea cheltuielilor printr-un program de economisire. Asta include si salariile. Astfel, incepand de luni, cei aproximativ 680 de angajati ai fabricii vor fi trimisi acasa, prin rotatie. In aceasta perioada ei vor primi 80% din salariu si vor fi la dispozitia societatii“, a declarat Victor Peta. Acesta a mai spus decizia a fost luata intr-o sedinta a sindicalistilor.

Constructorul de aeronave Avioane Craiova (AVIO) a inregistrat pierderi de 12,17 milioane lei (3,34 milioane euro) in primele noua luni ale acestui an, de peste trei ori mai mari decat cele afisate in aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul scaderii afacerilor cu 46%. In primele trei trimestre ale anului trecut, Avioane Craiova a inregistrat pierderi de 3,86 milioane lei. Afacerile companiei s-au cifrat la 8,46 milioane lei (2,32 milioane euro) in primele noua luni, in scadere cu 46% comparativ cu intervalul echivalent din 2007, cand acestea au fost de 15,86 milioane lei.