Criza de pe pietele financiare nu a marcat fondurile de pensii private din Romania. Conform bilantului prezentat de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), evolutia acestora in trimestrul III a fost constanta, fara evenimente majore. Astfel, la sfarsitul lunii septembrie, in sistemul pensiilor private obligatorii erau incasate contributii pentru 3.779.084 de persoane. Cresterea numarului de asigurati pentru o pensie privata obligatorie a fost spectaculoasa, cu aproape 600.000 de persoane in cinci luni, cat s-a scurs de la demararea acestui sistem.