“Investitia initiala a fost de circa 250.000 de euro”, ne-a declarat Cristi Toanchina, asociat in cadrul Lavanderia, afacere cu spalatorii ecologice lansata in septembrie anul trecut. La numai un an de la deschidere, compania si-a extins numarul de spalatorii ecologice la 5 locatii in Bucuresti, iar in urma cu patru zile au inaugurat a sasea locatie, in supermarketul Mega Image Titan.

Pentru o singura spalatorie, aproximativ 75.000 de euro s-au alocat pentru echipamente, cosumabile, mijloace de transport, salarii si chirie, insa permanent se adauga noi investitii in calitatea produselor utilizate. “Folosim echipemente noi, masini importante din Italia si detergenti biodegradabili, care sunt adusi din import in Romania”, spune si Anca Toanchina, asociat Lavanderia.

Aceasta sustine ca, in general, o spalatorie ecologica se poate deschide cu un minim de 50.000 de euro, dar investitiile pot depasi si 100.000 de euro pentru o unitate, in functie de alegerea echipamentelor, noi sau second-hand, a detergentilor ecologici si a spatiului aferent.