“In prima etapa Rabla am livrat 170 – 175 unitati. Rabla a reprezentat cam 15-20% din vanzari. Am livrat Ibiza si Cordoba. Aprilie a fost o luna buna am livrat 343 unitati, ne-a ajutat programul Rabla. In mai am livrat 225 de unitati, programul Rabla a avut o pondere mica de 20 de unitati”, a declarat, pentru Wall-Street, directorul marcii Seat, Bogdan Militaru.

Seat a livrat in primele cinci luni 914 unitati, estimarile pentru primul semestru 2009 fiind de 1.100 - 1.150 de unitati.

“Pe primele sase luni o sa livram 1.100 – 1.150 de unitati, scaderea fiind de circa 40% fata de aceeasi perioada din 2008. Daca ne miscam in jurul acestei valori de 225 de unitati pe luna, ma declar multumit ”, a spus Militaru.

Cota de piata Seat in Romania este in prezent de 1,6%, fata de 1,46% pe tot anul 2008.

Seat Exeo cu motorizarea diesel de 120 CP apare in septembrie si va fi o motorizare de volum. Diferenta de pret fata de diesel-ul de 170 CP ar fi de circa 1.200 euro.