In urma discutiilor desfasurate la biroul cancelarului german Angela Merkel, la care participa membrii cabinetului sau si oficiali ai statului, un reprezentant al Departamentului Trezoreriei si directori ai companiei, potentialii cumparatori au Opel au ramas Fiat SpA si Magna International Inc.

Guvernul spera sa ajunga la o solutie pana maine, a declarat ministrul german al economiei Karl-Theodor zu Guttenberg. "Rezultatul discutiilor nu a fost cel scontat, din cauza cererilor neasteptate formulate de oficialii GM. Nu avem asigurarea necesara pentru extinderea unui credit punte", a spus acesta.

"Am avut o surpriza neplacuta in momentul in care GM si-a exprimat cererea, la o ora dupa inceperea discutiilor. Consideram actiunea constructorului drept scandaloasa", a declarat ministrul finantelor, Peer Steinbrueck.

Compania GM, care se confrunta cu un potential faliment, a cerut asistenta financiara imediata din partea guvernului german, pentru mentinerea operatiunilor Opel. Merkel se afla sub presiunea autoritatilor de reglementare si sindicatelor muncitorilor din industria auto pentru salvarea celor 25.000 de angajati ai Opel din Germania.