Compania chineza a trimis o scrisoare de intentie la o zi dupa expirarea termenului limita pentru depunerea ofertelor, in 20 mai, au declarat persoane apropiate situatiei, anunta NewsIn.

GM vinde un pachet de actiuni majoritar al afacerilor din Europa, in timp ce se pregateste pentru un posibil faliment. Divizia Opel a primit oferte din partea constructorului auto italian Fiat, furnizorului auto canadian Magna International Inc si din partea RHJ International SA.

Ofertele Magna si RHJ includ lichiditati, in timp ce oferta Fiat presupune finantare de 7 miliarde euro pentru restructurarea Opel.

Directorul executiv al Fiat, Sergio Marchionne, a declarat ca vrea sa creeze un grup nou din Fiat, Chrysler LLC, operatiunile europene ale GM si, probabil, si cele din America de Sud. Intesa SanPaolo SpA, UniCredit SpA si Goldman, Sachs & Co. vor fi coordonatorii globali ai ofertei publice initiale a acelui contructor auto, a anuntat vineri Fiat printr-un comunicat.