Se stie ca in lumea colectionarilor de masini clasice orgoliile (dar si posibilitatile financiare) sunt foarte mari. Cu toate acestea se ajunge destul de rar la sume peste 5 milioane de euro, acestea fiind rezervate unor modele cu totul si cu totul deosebite. Se pare ca, pentru cineva, un Ferrari 250 Testa Rossa din 1957 a fost visul vietii de colectionar, respectivul adjudecandu-si masina la o licitatie contra sumei de 9.020.000 euro.

Este un record absolut in ceea ce priveste pretul unei masini, precedentul record fiind inregsitrat anul trecut tot pentru un Ferrari - model 250 GT California, care a apartinut actorului James Coburn. Un britanic a platit atunci 7.040.000 euro pentru aceasta masina.