In locul unei gestionari performante a resurselor, afacerile se dezvolta mai mult pe seama cresterii preturilor la consumator.

Optimismul din sondajele referitoare la evolutia afacerilor are o explicatie: intreprinzatorii pregatesc scumpirea marfurilor.

Liderii Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) sunt convinsi ca asteptarile optimiste ale intreprinzatorilor se bazeaza mai mult de majorarile de preturi, din care producatorii vor avea numai de castigat, decat pe alte formule de dezvoltare.

„Mediul de afaceri este optimist, potrivit sondajelor, si asta ar fi vestea buna. Dar fiecare vede cresterea cifrei de afaceri pe majorarile de preturi pe care le va face, iar asta este vestea proasta. Mediul de afaceri are asteptari inflationiste", a afirmat presedintele AOAR, Florin Pogonaru, la sfarsitul saptamanii trecute.
Potrivit liderului AOAR, investitorii straini, precum VoestAlpine, vin inca in Romania pentru ca au perceptia ca aici activele si forta de munca sunt ieftine.