Romania a inregistrat cea mai mare crestere anuala, de 16,2%, a comertului cu amanuntul intre tarile din Uniunea Europeana (UE), potrivit unui studiu al biroului european de statistica, Eurostat. Prin comparatie, vanzarile in lanturile de supermarketuri au crescut cu doar 0,4% la nivelul UE.
Romanii au totusi cele mai mici venituri dintre locuitorii Uniunii. Specialistii considera insa ca acest comportament nu este paradoxal, dupa decenii de privatiuni. Tendinta de a consuma intr-un ritm accelerat va mai dura ceva timp, spun acestia.
Cercetarea Eurostat a fost realizata pentru luna martie a acestui an, iar diferenta este data prin comparatie cu aceeasi luna a anului trecut. Romania este urmata la mare distanta in clasament de Slovacia, la o diferenta de aproape sase procente, de Lituania si de Bulgaria.
Daca ar fi fost realizata pe luna aprilie, probabil ca cercetarea ar fi indicat o diferenta mai mare. In apropierea Pastelui, vanzarile lanturilor de retail au crescut chiar si cu 50%. Astazi este asteptat sa fie publicat raportul Institutului National de Statistica, in care vor fi detaliate vanzarile pe categorii de produse.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Suntem lideri in UE la golit rafturile .