Presedintele bancii, Steven Van Groningen, a declarat ca banca detine in acest moment o cota de piata de 11% in functie de profitul net in sistemul bancar si ca acest rezultat este cu atit mai multumitor cu cit Raiffeisen a investit foarte mult in extinderea retelei.

Procentual, cresterea de profit net a fost de 68,5% anul trecut fata de 2006, o pondere importanta in veniturile bancii rezultind din comisioane. Astfel, venitul net din dobinzi obtinut de banca in 2007 s-a situat la 666,3 milioane de lei, in vreme ce venitul net din comisioane raportat de subsidiara bancii austriece in Romania s-a cifrat la 649,3 milioane de lei.

Presedintele bancii sustine ca ponderea veniturilor din comisioane bancare, care au crescut in 2007 cu 37,6% fata de anul anterior, se deplaseaza dinspre cele asociate creditelor spre comisioanele obtinute din tranzactii.