Cu trei zile inainte de intrarea oficiala a Ford la Craiova, Daewoo Automobile Romania mai are in stoc 2.500 de modele Matiz.

Directorul general al Daewoo Automobile Romania (DWAR), Ion Ion, a declarat ca in ianuarie si februarie au fost vandute 1.000 de modele Matiz, asta dupa ce compania a decis, in decembrie anul trecut, sa sisteze si productia ultimului model care se fabrica la Craiova pentru cel putin trei luni (1 ianuarie-31 martie 2008), informeaza Realitatea.

Pana la preluarea oficiala de catre Ford, fabrica va lansa pe piata ultimele 2.500 de masini din gama Matiz. "Micul gigant" pare sufocat de concurenta, dupa ce cota de piata a scazut treptat, de la 9% in 2006 la 2,9%. Matiz, singurul model in productie, este cerut doar de firme, tineri si femei.

"Cererea de Matiz a scazut, dar nu exagerat de mult. Nu as putea spune ca a scazut cu 50%, pentru ca mai exista cerere consistenta de la firme de distributie si de la segmentul de tineri si femei", a afirmat Vasile Munteanu, directorul Popeci Motors, dealer Daewoo, citat de Romania Libera.

Pe 21 martie, Ford va prelua Automobile Craiova, proprietarul DWAR, la aproape o luna dupa finalizarea investigatiei Comisiei Europene privind acordarea unor ajutoare de stat ilegale. Reprezentantii Ford au semnat in septembrie anul trecut contractul privind cumpararea unui pachet de 72,4% din actiunile detinute de stat in cadrul Automobile Craiova pentru 57 de milioane de euro. In urma contractului, producatorul american s-a angajat sa efectueze in Romania investitii directe de 675 de milioane de euro pentru modernizarea fabricii. Potrivit Ford, cheltuielile totale ale grupului in Romania vor ajunge la un miliard de euro. Numarul angajatilor va fi suplimentat, pina in 2011, de la 3.900 la 7.000-9.000 de persoane, anunta Cotidianul.

Daewoo Automobile Romania (DWAR) SA va mai produce pana la sfarsitul lunii aprilie ultimele 2.500 de masini, modelul Matiz, singurul aflat la ora actuala in fabricatie la uzina din Craiova, a declarat Ion Ion, directorul societatii. "In prezent, fabricam modelul Matiz pe care il echipam cu Euro 4. Vom mai produce circa 2.500 de masini, dupa care se opreste definitiv productia de autoturisme Daewoo. Va mai dura aproximativ o luna si jumatate", a afirmat acesta. Dupa stoparea activitatii, americanii de la Ford isi vor instala in Banie primele linii de fabricatie. Totusi, primul autoturism marca Ford nu va iesi pe poarta fabricii mai devreme de 2009, potrivit reprezentantilor companiei americane. "Trebuie schimbata intreaga linie de productie. Conducerea Ford a mentionat ca primul model marca Ford va fi produs la Craiova abia in 2009. In cursul lui 2008 nu va fi posibil acest lucru", a declarat, la randul sau, Nadia Crisan, din partea consultantului pentru Ford, McGuire&Woods.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.