Numarul inmatricularilor de masini noi in Romania a crescut in ianuarie cu 34,5%, la 29.495 de unitati, de la 21.931 de unitati in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor preliminare publicate de Asociatia Europeana a Producatorilor de Automobile (ACEA). Romania s-a plasat pe locul 10 in Europa in functie de numarul autoturismelor noi inregistrate. Vinzarile mari pentru o luna caracterizata de volume mici se explica si prin faptul ca noua taxa auto, care ar urma sa intre in vigoare la 1 iulie, prevede o dublare sau chiar o triplare a valorii la masinile noi.
Vinzarile Dacia au crescut in ianuarie cu 69,8%, ajungind la 19.441 de autovehicule, dintre care 18.470 autoturisme si 971 de autovehicule comerciale usoare, potrivit unui raport publicat de grupul francez Renault, proprietarul producatorului roman. In Europa, vinzarile Dacia s-au majorat cu 118,1%. Vinzarile grupului Renault au crescut in Romania cu mai mult de 43%, fiind comercializate 8.219 unitati. La sfirsitul lunii trecute, Renault detinea o cota de piata de 35%. Marca franceza Citroën a comercializat pe piata romaneasca, in prima luna din 2008, cu 41,9% mai multe autovehicule, ajungind la 291 de unitati, fata de cele 205 autovehicule comercializate in prima luna a anului trecut.
La nivel de grup, Porsche Romania a anuntat ca au fost inregistrate vinzari de 3.958 de unitati in prima luna, cu 17,3% peste nivelul din ianuarie 2007. Pentru autoturismele Volkswagen au fost inregistrate 1.417 unitati comercializate, in crestere cu 3,4%, si 228 de unitati pentru autoutilitare, in urcare cu 6,2%. Marca Audi a cunoscut un salt al vinzarilor de 34,9%, pina la 143 de unitati, iar Skoda si-a majorat vinzarile cu 41%, la 1.946 de unitati. In acelasi timp, vinzarile Seat s-au diminuat cu 27,7%, la 198 de unitati, iar cele pentru Porsche au avansat cu 800%, pina la noua unitati. Pentru cele doua marci, Opel si Chevrolet, care apartin de General Motors Romania, vinzarile au crescut in ianuarie cu 41,8% fata de aceeasi luna a anului trecut, la 1.820 de unitati.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Vanzarile de masini noi au explodat in ianuarie.