Suparate ca Nokia va inchide in acest an uzina de la Bochum, pe care o muta in Romania, autoritatile din Renania de Nord-Westfalia i-au cerut ieri companiei Nokia sa ramburseze cele 41 milioane de euro care i-au fost acordate ca subventii in perioada 1998-1999. Nokia refuza sa plateasca.
Banii aveau ca scop crearea unor locuri de munca pentru germani, la uzina din Bochum si, potrivit acordului incheiat atunci, Nokia s-a angajat sa creeze 2.860 de locuri de munca permanente, dar s-a situat sub aceasta limita in perioada 2002 si 2005, cand a creat cu 200-400 posturi mai putin, relateaza "Deutsche Welle".
Guvernul landului german in care se afla Bochum a spus ieri ca banca de stat NRW.Bank a cerut Nokia sa returneze o suma de aproximativ 41 milioane de euro de care a beneficiat sub forma de subventii acordate in 1998 si 1999 si i s-a lasat o saptamana la dispozitie pentru a raspunde.
Nokia, care a anuntat ca va inchide fabrica de la Bochum din cauza costurilor ridicate ale fortei de munca si va muta o parte a productiei in Romania, a maniat atat organizatiile sindicale, cat si politicienii germani.
Intr-un comunicat remis ieri presei, reprezentantii producatorului finlandez de telefoane mobile s-au aratat "uluiti" de cererile autoritatilor germane. "Nokia nu numai ca a indeplinit conditiile acordului, dar le-a si depasit", a afirmat compania.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Nemtii revendica 41 milioane de euro de la Nokia.